joi, 3 iulie 2008

Gheorghe Ştefan a înaintat un protest oficial la UEFA

Gheorghe Ştefan, preşedintele de onoare al Ceahlăului, a înaintat un protest oficial la UEFA în care reclamă modalitatea de atribuire a licenţelor cluburilor de fotbal din Liga I pentru sezonul 2008‑2009.


Gheorghe Ştefan a înaintat un protest oficial la UEFA

"Pinalti" spune că firma de audit FGS, desemnată de Comitetul Executiv al FRF la şedinţa anterioară desfăşurată în Elveţia, să controleze actele oficiale pe baza cărora s‑au acordat licenţele, a reclamat faptul că nu‑şi poate duce la îndeplinire sarcinile deoarece există o clauză de confidenţialitate între cluburi şi forul condus de Mircea Sandu prin care aceste acte nu pot fi făcute publice. "Firma de audit nu poate să‑şi ducă la bun sfîrşit controlul din cauza unei clauze de confidenţialitate existente între cluburi şi FRF. Trebuie ca forul condus de Mircea Sandu, prin Adunarea Generală să modifice această clauză pentru ca aceste acte să nu mai fie ţinute la secret. Am trimis prin fax un protest oficial la UEFA şi am cerut forului european să controleze activitatea unor persoane care au răspunderi în FRF, pentru că nu mi se pare normal ca într‑o democraţie reală forul de conducere al fotbalului românesc să ţină în sertare secrete nişte documente supuse auditului, întocmai cum făceau comuniştii la Kremlin. Trebuie ca Adunarea Generală a FRF să modifice regulamentul pentru ca aceste acte să fie făcute publice. Este clar că vom juca în liga a doua, iar alte cluburi care au obţinut licenţele pe nişte tertipuri financiare dezvăluite şi de presa din România vor evolua în prima ligă şi poate vor continua pe aceleaşi principii să ruleze banii datoraţi statului în interes personal", a declarat Gheorghe Ştefan.

La rîndul său, Viorel Mestecăneanu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Ceahlăului, a declarat: "S‑a căutat din partea FRF să facă uz de clauza de confidenţialitate şi, în acest caz, nimeni venit în control nu poate verifica dosarele de licenţă pentru a găsi ilegalităţile clare ale unor cluburi. Cînd vorbesc despre ilegalităţi mă refer la datorii la stat, la jucători sau la persoane care au împrumutat cluburile cu datorii, pentru a apărea că au debite zero. Ioan Zapodeanu a declarat public că a împrumutat clubul Politehnica Iaşi în campania electorală cu două milioane de lei pentru a‑şi plăti datoriile la stat, deci este clar că acestea n‑au fost plătite pînă la data de 31 decembrie 2007, cum spune manualul de licenţiere. Ziarele au demonstrat cum s‑au făcut ingineriile financiare la Politehnica Iaşi. La finele anului te declari fără datorii la stat, obţii hîrtia de care ai nevoie pentru dosarul de licenţiere şi pentru a putea participa la licitaţii publice, iar apoi revii cu o declaraţie de rectificare prin care îşi recunoşti datoriile şi, în plus, mai plăteşti o amendă, pentru că ţi‑ai adus aminte mai tîrziu să declari adevărul. Din punctul meu de vedere sînt cluburi care ar trebui declarate falimentare. Am chemat UEFA să facă un control amănunţit la FRF pentru a vedea şi a sancţiona ceea ce se întîmplă în România. În culpă sînt nu numai cluburile, ci şi oficiali ai FRF care acoperă mizeria aceasta. Nu ne este frică. Nu ne pot lua decît boii de la căruţă. Nu trăim din fotbal, ci băgăm bani în fotbal, aşa că vrem, în calitate de cetăţeni care investesc bani în fotbal, să se facă dreptate".

Oficialul pietrean a mai precizat că Ceahlăul se va pregăti pentru liga secundă şi că nu‑i va păstra în lot pe Petar Omoduemuke şi Mircea Oprea din cauza salarilor prea mari. Cei doi au primit acceptul de a‑şi căuta alte angajamente.

Paul Sebastian

0 comentarii: