Momentan în eclipsă de formă, Adrian Cristea este lozul cel mare al ieşenilor chiar şi jucând pentru Dinamo
În urmă cu patru ani Dinamo a plătit Iaşiului suma de 200.000 de euro pentru mijlocaşul Adrian Cristea. Acum, ieşenii sunt fermi pe poziţii şi mai vor un milion de euro pentru a renunţa la coproprietate. Oficialii lui Dinamo ezită să dea un răspuns clar. Ei au venit cu mai multe variante, dar niciuna dintre ele nu a fost până acum pe placul moldovenilor. Ultima ofertă venită din partea „câinilor” a fost cea cu cedarea definitivă a lui Gabi Boştină şi a lui Vojislav Vranjikovic. Ieşenii nu ar spune nu acestei variante, numai că ei mai vor şi 500.000 de euro în afara dezlegărilor celor doi fotbalişti. Ieşenii nu mai lasă din sumă pentru că Adrian Cristea este cotat pe piaţa transferurilor la aproximativ trei milioane de euro, ceea ce ar însemna că clubul din Dealul Copoului ar încasa pe loc jumătate din sumă, adică cel puţin un milion de euro. Negocierile au intrat în impas, dar se vor relua în această săptămână. Niciuna dintre părţi nu a mai vrut să ofere amănunte despre această problemă care îi macină de ceva vreme, niciun oficial nemaivrând să ofere vreo declaraţie, motivând că sunt probleme interne ale celor două cluburi.
S-au trezit după cazul Pancu
Cum Poli Iaşi nu se află în cea mai bună perioadă financiară, având datorii de patru miliarde de lei vechi la fostul acţionar Ioan Zapodeanu, dinamoviştii forţează şi pe această pistă, arătându-se dispuşi să achite pe loc cei aproape 200.000 de euro, dar moldovenii nu vor să mai fie păcăliţi ca în cazul trecerii lui Pancu la Rapid. Transferul lui Daniel Pancu de la gruparea de sub Podul Grant la formaţia italiană Cesena a agitat multă vreme apele în fotbalul romanesc. Rapidiştii au întârziat doi ani cu plata sumei de 189.500 dolari către Poli Iaşi, cu toate că aceasta era trecută în contract. Cazul „Pancu” i-a trezit pe boşii lui Poli Iaşi care nu vor să mai fie „băieţii buni” şi apoi să alerge după banii care li se cuvin prin contract. Un milion de euro plătibili în cel mult o lună sau transferul definitiv al lui Boştină şi Vranjikovic, plus 500.000 de euro.

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu