luni, 7 iulie 2008

Umiliţi de nişte necunoscuţi

Învinşi echipa locală Debrecen, cu 2-1, jucătorii lui Ionuţ Popa au cedat şi în faţa mult mai puţin cunoscuţilor de la Kecsekemet, cu 2-5 (1-4). Golurile ieşenilor au fost înscrise de Bîlbă, din penalti, în prima repriză, şi de Miclea, în a doua repriză, ultimul punctînd şi în partida precedentă şi care pare să aibă o poftă de gol deosebită. De data aceasta, conducerea tehnică din Copou nu a mai aliniat din start chiar cel mai bun «unsprezece», încercînd pe parcursul celor două reprize formule combinate între titulari, rezerve şi fotbalişti nou veniţi. Popa a început meciul cu: Brăneţ – Radulovic, Onuţ, Ad.Ilie, Kalai – Alivodic (Bratu), Straton, Tincu, Viveiros, Sfîrlea – Bîlbă (Tănasă), la reluare fiind folosiţi: Pleşca – Buta, R.Ciobanu, Cr.Munteanu, Pecnik – Bratu, Bersnjak, Milea, Naidin, Miclea – Tănasă (Pălimaru). Ceilalţi componenţi ai lotului deplasat în Ungaria, între care şi brazilianul Oliveira, nu au jucat deloc, pregătindu-se separat sub comanda antrenorului secund Narcis Ciocîrlan. Dacă portughezul Viveiros şi piteşteanul Tănasă reprezintă deja certitudini, ei semnînd deja cu Poli, şanse să continue la Iaşi au şi ceilalţi nou veniţi: slovenul Radulovic, sîrbul Alivodic şi argeşeanul Cr.Bratu, deşi conducerea tehnică a promis că le va oferi şanse şi mai tinerilor jucători veniţi de la echipa secundă a clubului.

0 comentarii: