Ionuţ Bâlbă la Rapid?
După ce a ratat transferurile la Unirea Urziceni şi FC Braşov, Ionuţ Bâlbă ar putea ajunge la Rapid.După ce l-au împrumutat la Iaşi pentru un an pe mijlocaşul Ionuţ Stancu, tranzacţiile dintre Rapid şi gruparea moldoveană par a nu se fi încheiat aici. Giuleştenii îl vor în lotul lor pe atacantul Ionuţ Bâlbă şi oferă în schimbul acestuia suma de 350.000 de euro, dar şi pe Mugurel Buga, cotat la aproximativ 250.000 de euro. Ieşenii au cerut suma de 750.000 de euro, aceasta fiind de fapt şi clauza din contract care îi oferă posibilitatea lui Ionuţ Bâlbă să se transfere la orice alt club. Rapidiştii nu sunt dispuşi să dea atâţia bani pe golgheterul moldovenilor, dar tratativele sunt în toi.
Emil Dică da, Mugurel Buga nu
Rapidiştii vor să scape de Mugurel Buga, dar ieşenii îl vor la schimb pe mijlocaşul Emil Dică. Conducerea alb-vişinie nu a fost de acord cu acest schimb, dar negocierile nu s-au încheiat încă, lucru recunoscut şi de impresarul jucătorului de la Poli Iaşi, Ioan Sălăvăstru: „Este adevărat că Ionuţ Bâlbă este dorit de o echipă din Bucureşti. Bâlbă a ajuns la o vârstă la care îşi doreşte mai mult. Atât din punct de vedere al performanţei sportive, dar şi în plan financiar“. De partea cealaltă, Grigore Sichitiu a refuzat să dea amănunte despre posibilul schimb dintre Bâlbă şi Buga, spunând doar că „Peseiro este cel care decide ce jucători mai vin la Rapid“. În schimb, patronul Rapidului, Fathi Taher, a declarat, la un post TV, că în următoarele zile la Rapid va fi adus un atacant de la o echipă din Liga I.
"Este adevărat că Ionuţ Bâlbă este dorit de o echipă din Bucureşti. Bâlbă a ajuns la o vârstă la care îşi doreşte mai mult. Atât din punct de vedere al performanţei sportive, dar şi în plan financiar" - Ioan Sălăvăstru, impresar Ionuţ Bâlbă
Sursa: Prosport

0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu