luni, 30 iunie 2008

Poli Iaşi s-a orientat spre echipa a doua

Poli Iaşi s-a orientat spre jucătorii de la echipa secundă a clubului, avînd în vedere problemele financiare pe care echipa din Copou le traversează de ceva ani buni. Andrei Bălan, Cezar Tofan, Andrei Plugaru şi Alexandru Buhuşi au fost chemaţi de Ionuţ Popa pentru stagiul de pregătire din Debrecen (23 iunie - 14 iulie). În acelaşi timp, mijlocaşul Romulus Miclea, şi-a reînnoit contractul pe trei ani, iar fundaşul Adrian Toma a spus adio "alb-albaştrilor".

Trupa lui Ionuţ Popa s-a orientat tot spre piaţa din Portugalia. Nuno Viveiros, atacantul de 25 de ani venit de la Estrela Amadora, a reuşit să marcheze 3 goluri în ultimii patru ani (!) pentru Nacional, Skoda Xanthi şi Estrela Amadora. Atacantul născut în Machico nu beneficiază de o alonjă impresionantă, avînd o înălţime de 1.70m şi cîntărind 67 de kilograme, dar impresioneaza prin viteza.

La capitolul plecări, Poli Iaşi impresionează mult mai mult. Andrei Cristea a părăsit Copoul cu destinaţia Ştefan cel Mare, via Poli Timişoara, după ce a făcut un retur perfect al Ligii 1, marcînd 6 goluri în 13 meciuri. Cristea a plecat pe 800.000 de euro şi a motivat simplu decizia: "În Ştefan cel Mare se vrea mereu performanţă. Mai este mult pînă la meciul cu Steaua, nu mă gîndesc momentan la acel meci. Vreau să încep sezonul bine cu Dinamo". Împrumutul lui Sergiu Homei a expirat în această vară şi fundaşul s-a întors la echipa lui Mircea Rednic.

duminică, 29 iunie 2008

Ramine Marc?

Portarul de rezerva al Politehnicii nu a reusit sa se transfere la Forex Brasov, el dorind sa prelungeasca intelegerea cu Poli

Politehnica Iasi isi continua pregatirile pentru noul sezon din Liga I, in localitatea maghiara Debrecen, unde, sub conducerea antrenorului Ionut Popa, isi incarca bateriile pentru dificilele batalii din campionat. La antrenamente participa si noile achizitii, Nuno Viveiros si Cristi Bratu, precum si jucatorii aflati in probe. Surpriza a fost sosirea in cantonament a portarului Traian Marc, care, expirindu-i contractul cu Poli Iasi, a vrut sa incerce un transfer la echipa Forex Brasov, din liga a II-a, unde spera sa obtina un post de titular. Insa portarul originar chiar din orasul de sub Timpa, nu s-a inteles la salariu cu cei de acolo si s-a intors la echipa ieseana, in cantonament, urmind sa negocieze, conform presedintelui Sorin Boca, un nou contract pentru trei ani.

O problema serioasa pentru oficialii ieseni este obtinerea vizelor jucatorilor extracomunitari din lot, oficialitatile maghiare fiind destul de lente in aceste operatiuni. Sorin Boca spera ca miine, sirbul Svetozar Mijin si argentinianul Gustavo Paruolo sa poata sosi la Debrecen, pentru a se alatura lotului. Altfel, se asteapta citiva noi jucatori sa fie incercati de antrenorul Ionut Popa, pe posturile deficitare.

Traian Marc va semna un nou contract cu Politehnica

Presedintele clubului Poli Iasi, Sorin Boca, a anuntat ieri ca a discutat cu portarul Traian Marc, aflat la final de contract cu gruparea din dealul Copoului, si acesta isi va prelungi intelegerea cu echipa pregatita de Ionut Popa pentru inca trei sezoane. "Marc a terminat in aceasta vara contractul cu noi si si-a manifestat intentia de a pleca in alta parte. Noi l-am lasat sa mearga la Forex Brasov, insa nu s-a inteles cu cei de acolo si atunci a revenit in cantonamentul nostru de la Debrecen. In principiu ne-am inteles cu el si Traian Marc va semna cu noi pentru inca trei sezoane", a anuntat presedintele Boca. Seful executivului iesean a mai declarat ca astazi va incerca sa rezolve problema vizelor pentru Gustavo Paruolo si Svetozar Mijin.

"Paruolo si Mijin ar trebui sa ajunga in cantonamentul echipei noastre marti (maine - n.r.) sau miercuri. Totul depinde de modul in care reusim sa le obtinem viza de Ungaria. Voi incerca luni sa rezolv aceasta problema pentru ca jucatorii sa se alature lotului in cantonamentul de la Debrecen. Pana acum nu s-a pus problema de a renunta la serviciile celor doi jucatori. Ei au fost invoiti si urmeaza sa ajunga la Debrecen. O decizie finala in privinta lor va fi luata la finalul cantonamentului din Ungaria", a mai declarat presedintele Sorin Boca. Intre timp, astazi, fotbalistii ieseni vor disputa primul joc de verificare, din cantonamentul de la Debrecen, impotriva formatiei din liga secunda, FC Bihor. Cum si bihorenii sunt in cantonament in Ungaria, cele doua echipe vor disputa astazi, de la ora 17.30, primul amical al verii. "Avand in vedere ca si jucatorii echipei FC Bihor se afla intr-un stagiu de pregatire in Ungaria, am decis sa jucam un meci amical cu ei, de la ora 17.30, la Debrecen. Urmatoarele meciuri amicale ale noastre in Ungaria vor fi: in 2 iulie cu Nyaregyhaza, de la ora 18.00, la 5 iulie cu Debrecen, de la ora 18.00, pe 7 iulie cu Diosgyor, de la ora 18.00, in 9 iulie cu Ujpest, de la ora 17.00, si pe 11 sau 12 iulie din nou cu Nyaregyhaza sau cu FC Bihor, de la ora 11.00", a mai anuntat presedintele Politehnicii Iasi. La intoarcerea in tara, Politehnica va mai disputa trei jocuri de verificare, cu FCM Bacau, in 15 iulie, cu Cetate Suceava, la 17 iulie, urmand ca in 19 iulie, cu exact o saptamana inainte de startul noului sezon, sa fie organizat un meci de prezentare a lotului pentru sezonul 2008-2009, impotriva unei echipe din strainatate, care nu a fost inca desemnata. Dupa ce a anuntat ca asteapta in pregatiri zece jucatori, Ionut Popa testeaza in acest moment la Debrecen, 4 fotbalisti: Cristian Bratu, de la Dacia Mioveni (jucator care nu este inca transferat), slovenul Miroslav Radulovici (24 ani), un fundas dreapta de la NK Celje, un atacant Vagner de Jesus Oliveira, din a doua liga braziliana si portarul echipei Rapid II, Costin Oghinciuc. De asemenea, primul transfer al verii a si fost perfectat deja, dupa ce portughezul Nuno Viveiro, de la Estrella Amadora, a semnat deja un contract pe trei sezoane cu formatia din dealul Copoului.

Florin BRIAUR
florinb●bzi.ro

Prima verificare

• s-a prezentat la pregătiri şi portarul Traian Marc, aflat la sfîrşit de contract cu Copoul şi a cărui tentativă de a merge la divizionara secundă Forex Braşov a eşuat • ieri a ajuns şi un mijlocaş dreapta din Serbia

Aflată de o săptămînă într-un stagiu de pregătire de 17 zile la Debrecen (Ungaria), formaţia condusă de Ionuţ Popa va susţine astăzi primul meci amical de la reluarea antrenamentelor. Adversar îi va fi divizionara secundă FC Bihor, cu care stabilise iniţial să joace spre sfîrşitul cantonamentului, în drumul spre întoarcerea acasă. Conducerea tehnică va testa, aşadar, nivelul acumulărilor după şapte zile de antrenamente susţinute, în care jucătorii au susţinut două şi chiar trei şedinţe zilnice. În plus, va fi prima apariţie în afara celor de la pregătiri a noilor veniţi: atacanţii Nuno Viveiros, de la Estrella Amadora (Portugalia), Cristi Bratu (Dacia Mioveni), a fundaşului dreapta sloven Miroslav Radulovic (Celje) şi a mijlocaşului ofensiv brazilian Jesus de Oliveiro. Ieri s-a integrat în programul Politehnicii un alt fotbalist din fosta Iugoslavie, care evoluează pe postul de mijlocaş dreapta şi care a evoluat ultima dată în campionatul Serbiei. (L.S.)

Ion Zapodeanu recunoaşte

"Am minţit cînd am declarat că Poli Iaşi şi-a lichidat datoria faţă de mine"

"Am minţit cînd am declarat că Poli Iaşi şi-a lichidat datoria faţă de mine"

Omul de afaceri care a alocat acum mai bine de o lună primdivizionarei din Copou cea mai mare parte a sumei necesare pentru lichidarea datoriilor la stat încă aşteaptă să mai primească patru miliarde de lei vechi cu care clubul Poli Iaşi îi este dator.

Ion Zapodeanu a cedat în urmă cu cîteva săptămîni rugăminţilor conducerii clubului din Copou, care i-a spus că este şi ultima persoană care mai poate salva Iaşul de la retrogradare, ca urmare a neprimirii licenţei. Preşedintele executiv Sorin Boca i-a promis ferm atunci că imediat ce va intra în contul grupării prima tranşă din drepturile de televizare pentru sezonul viitor, îi va fi înapoiată întreaga sumă cu care a împrumutat echipa la un moment cu adevărat de răscruce. Numai că şefii Politehnicii i-au virat atunci doar 10 miliarde de lei vechi, rămînînd ca restul datoriei să fie plătit în cîteva zile. Numai că formaţia lui Ionuţ Popa şi-a reluat liniştită pregătirile, a plecat într-un stagiu de pregătire la Debrecen, iar acum încearcă să-şi întărească posturile deficitare. De restanţa la Zapodeanu par să fi uitat toţi oficialii din Copou, de vreme ce investitorul a fost nevoit să recunoască zilele trecute că a minţit acum o lună, cînd a anunţat că echipa ieşeană şi-a plătit întreaga datoria. "Mai au să-mi dea patru miliarde de lei vechi, şi văd că acum se dau cu toţii loviţi. Cînd le-a crăpat măseaua în gură, au apelat la mine şi m-au rugat în chip şi fel să-i ajut, deoarece era clar că nu ar fi primit licenţa şi, firesc, ar fi retrogradat. Am fost sensibil la solicitarea lor, pentru că sînt un suporter adevărat al Politehnicii şi al Iaşului, şi nu aş fi acceptat ca formaţia lui Ionuţ Popa să retrogradeze la «masa verde», iar acum nu mai dau nici un semn de viaţă. Încă mai aştept să-mi returneze ultimele patru miliarde de lei vechi din banii împrumutaţi pentru lichidarea datoriilor la stat, deoarece de la investiţiile dinainte mi-am luat de mult adio, însă...", ne-a declarat omul de afaceri Ion Zapodeanu.

Invitat la banchetul de sfîrşit de sezon, de la Ciric, afaceristul a cedat atunci insistenţelor oficialilor din Copou, care i-au propus să revină printre investitori, promiţînd că se va implica din nou în susţinerea Politehnicii. Numai că acum pare să regrete pasul făcut, deoarece responsabilii clubului ieşean au uitat imediat de promisiunile făcute atunci cînd spuneau că Zapodeanu este şi singura persoană care mai poate salva Iaşul de la retrogradare, nici unul dintre membrii Consiliului de Administraţie nemaifiind dispus să mai dea vreun leu la fotbal. "N-am spus adevărul acum o lună, pentru a nu fi acuzat de unii că le stric campania electorală. Dar acum aş vrea şi eu să-mi recuperez în totalitate investiţia făcută într-un moment de cumpănă pentru club, cum a fost cel al licenţierii pentru ediţia 2008/2009. Însă toţi par să-mi dea acum cu «flit», deşi au realizat prea bine că fără eforturile mele microbiştii ieşeni ar fi urmărit pentru cel puţin un an fotbal de Liga I doar la televizor sau în judeţele vecine", a conchis Zapodeanu.

Liviu Suceveanu

sâmbătă, 28 iunie 2008

Marc s-a întors la Poli Iaşi

Traian Marc a preferat să rămână rezervă în Liga I decât să joace titular la matineu

Traian Marc a preferat să rămână rezervă în Liga I decât să joace titular la matineu

După Romulus Miclea, Traian Marc este al doilea jucător aflat la final de contract care a decis să continue în Copou. Portarul va semna cu Iaşiul dacă nu va primi nicio ofertă în următoarele zile


Fostul portar al Rapidului şi al echipei naţionale de tineret a negociat în ultima perioadă un transfer la divizionara secundă Forex Braşov, dar cum clubul de sub Tâmpa nu a mai fost preluat de către omul de afaceri Iulian Capeti, goal-keeper-ul a hotărât să revină sub bagheta lui Ionuţ Popa. Marc a făcut joncţiunea cu lotul ieşean, la Debrecen, vineri noapte şi este dispus să-şi pună semnătura pe un nou contract cu Poli, în cazul în care nu va apărea în perioada imediat următoare o ofertă avantajoasă pentru el. „Intenţionam să semnez cu Forexul, dar conducerea clubului nu s-a înţeles cu omul de afaceri Iulian Capeti în privinţa vânzării clubului şi în aceste condiţii am decis să mă întorc la Poli, club la care m-am simţit foarte bine. Aş fi semnat cu Forex doar dacă se dorea promovarea în prima ligă. Singura problemă e că sunt rezervă, în rest nu am ce să le reproşez celor de la Poli. şi e şi normal să fiu rezervă, din moment ce Cristi (n.r. Brăneţ) este într-o vână super tare. Odată ce am revenit la Poli, sunt şanse mari să semnez un nou contract, dacă nu apare o ofertă bună în câteva zile“, a spus Marc. În cazul în care Marc va rămâne în Copou, oficialii ieşeni vor renunţa la Costin Oghinciuc, adus în probe de la Minerul Lupeni.

6 meciuri a jucat Traian Marc la Poli Iaşi în trei sezoane, dintre care niciunul în ultimul an

Aş fi semnat cu Forex doar dacă se dorea promovarea în prima ligă. Singura problemă la Iaşi e că sunt rezervă

Traian Marc, portar Poli Iaşi

articol scris de Narcis Pohoata

Rapidistul Oghinciuc, în probe la Poli Iaşi

Costin Oghinciuc ar putea avea şansa să evolueze la nivelul primei ligi în culorile lui Poli Iaşi

Costin Oghinciuc ar putea avea şansa să evolueze la nivelul primei ligi în culorile lui Poli Iaşi

Portarul formaţiei Rapid II Bucureşti, Costin Oghinciuc, se pregăteşte începând de ieri sub comanda lui Popa, în cantonamentul de la Debrecen.

Preşedintele executiv al ieşenilor, Sorin Boca, a declarat că fotbalistul a avut acceptul clubului Rapid de a se antrena cu Poli şi urmează să negocieze cu conducerea giuleştenilor transferul portarului de 20 de ani în Copou. „Oghinciuc este un portar tânăr, cu reale perspective, şi vrem să-l transferăm pentru a ne asigura acest post. Deocamdată, va fi testat în cantonament, iar antrenorii vor da verdictul. El se pregăteşte cu ceilalţi jucători din lot, la Debrecen, sub comanda lui Ionuţ Popa şi, dacă va da randament, vom încerca să îl transferăm”, a declarat preşedintele Sorin Boca. Oficialul ieşean intenţionează să-l aducă pe Oghinciuc în locul lui Traian Marc, aflat la final de contract, fiind în discuţii cu Forex Braşov. În cazul în care Marc nu-şi va prelungi angajamentul cu Poli, Oghinciuc va deveni a treia opţiune pentru postul numărul 1 din Copou. Oghinciuc a dat probe anul trecut la echipa italiană Lazio Roma şi a fost şi în vizorul formaţiilor Ajax Amsterdam şi PSG. Tânărul goalkeeper, care este deţinut în coproprietate de Rapid şi de Gică Popescu, a evoluat în ultimii ani sub formă de împrumut la formaţiile FC Braşov, Chimia Brazi, Conpet Ploieşti şi Minerul Lupeni.

Luni, amical cu FC Bihor

Sorin Boca a declarat că gruparea pregătită de Ionuţ Popa va disputa primul amical din această vară în compania formaţiei de Liga a II-a FC Bihor. Următoarele amicale ale lui Poli în Ungaria vor fi: pe 2 iulie cu Nyaregyhaza, pe 5 iulie cu Debrecen, pe 7 iulie cu Diosgyor, pe 9 iulie cu Ujpest şi pe 11 sau 12 iulie din nou cu Nyaregyhaza sau cu FC Bihor. La revenirea în ţară, Poli va mai juca amicale cu FCM Bacău, pe 15 iulie, şi cu Cetatea Suceava, pe 17 iulie, urmând ca pe 19 iulie să fie organizat un meci de prezentare a lotului, în Copou.

articol scris de Narcis Pohoata

Ionut Popa testeaza un atacant brazilian

Dupa sarbi, sloveni sau argentinieni, antrenorul Politehnicii Iasi, Ionut Popa, are ocazia sa lucreze si cu un jucator brazilian. Este vorba despre Vagner de Jesus Oliveira, care a ajuns ieri la pranz in cantonamentul de la Debrecen si va sustine probe de joc la formatia din dealul Copoului. Vagner de Jesus Oliveira, in varsta de 24 ani, poate evolua atat mijlocas cat si atacant, posturi descoperite la echipa ieseana. "In aceasta perioada suntem in discutii cu mai multi impresari pentru aducerea in probe a unor mijlocasi si a unor atacanti. Astazi (ieri - n.r.) va ajunge la Debrecen fotbalistul brazilian Vagner de Jesus Oliveira. Nu stim prea multe date despre acest jucator. Este nascut pe 3 decembrie 1984 si poate evolua atat mijlocas, cat si atacant.

Am inteles ca a evoluat ultima data la o echipa din liga a II-a din Brazilia", a declarat presedintele Politehnicii Iasi, Sorin Boca. Oficialul iesean a mai anuntat ca negociaza in continuare pentru achizitionarea lui Cristian Bratu si aducerea a inca doi jucatori straini. "Purtam discutii in aceste zile cu cei de la Dacia Mioveni pentru cumpararea definitiva a lui Bratu, jucator care se pregateste deja cu echipa noastra, la Debrecen. Speram, de asemenea, sa mai aducem pana luni cel tarziu inca doi jucatori straini in probe, un mijlocas si un atacant. Intampinam ceva probleme deoarece e destul de dificil sa le obtinem viza pentru Ungaria", a mentionat Boca. De asemenea, la Poli Iasi se afla in probe in aceasta perioada portarul echipei Rapid II, Costin Oghinciuc, care ar putea acoperi plecarea lui Traian Marc, aflat in negocieri avansate cu Forex Brasov. Totusi, deocamdata, brasoveanul nu s-a inteles inca cu gruparea de sub Tampa, discutiile dintre cele doua parti intrand intr-un punct mort. "Antrenorul Ionut Popa l-a adus joi noapte in cantonamentul echipei, de la Debrecen, pe portarul Costin Oghinciuc, de la Rapid. Fotbalistul a avut acceptul clubului giulestean pentru a se antrena cu noi si urmeaza sa vedem daca il vom pastra sau nu in lot. In aceasta vara, portarul Traian Marc nu a mai vrut sa-si prelungeasca intelegerea cu noi si acest jucator de la Rapid ar putea fi solutia pentru inlocuirea lui Marc. Ramane acum ca antrenorul Ionut Popa sa ia o decizie", a explicat presedintele Sorin Boca. Costin Oghinciuc are 20 de ani si a mai evoluat pana acum, sub forma de imprumut, la FC Brasov, Conpet Ploiesti, Chimia Brazi si Minerul Lupeni. Reamintim ca de la inceputul acestei saptamani, Poli efectueaza un cantonament la Debrecen, in Ungaria, acolo unde elevii lui Popa vor disputa 6 meciuri amicale, dupa urmatorul program: la 30 iunie cu FC Bihor, la 2 iulie cu Nyaregyhaza, de la ora 18.00, in 5 iulie cu Debrecen, de la ora 11.00, la 7 iulie cu Diosgyor, de la ora 18.00, in 9 iulie cu Ujpest, de la ora 17.00 si la 12 iulie, din nou cu Nyaregyhaza, de la ora 11.00. La revenirea in tara, in 15 iulie Poli va juca un amical cu FCM Bacau, iar la 17 iulie, cu Cetatea Suceava. In fine, pe data de 19 iulie, formatia din Copou va organiza un meci de prezentare a lotului unde va fi invitata o echipa din strainatate.

Florin BRIAUR
florinb●bzi.ro

Încă se caută adversar pentru meciul de prezentare

Echipa condusă de Ionuţ Popa va susţine pînă la urmă primul meci amical din cadrul stagiului de la Debrecen cu divizionara secundă FC Bihor, luni după-amiază. Asta după ce oficialii din Copou anunţaseră iniţial că cel dîntîi adversar al Iaşului va fi formaţia de primă ligă maghiară Nyaregyhaza (partida va avea loc miercuri), precizînd totodată că programul este bătut în cuie şi că nu mai poate suferi modificări.

S-a optat pentru acest prim test cu orădenii, deoarece gruparea din Liga a II-a se află şi ea într‑un cantonament în Ungaria. În continuare, Poli va susţine următoarele teste: pe 5 iulie, cu SC Debrecen (ora 18), pe 7 iulie, cu Disgyor (ora 18), pe 9 iulie, cu Ujpest (ora 17), şi pe 11 sau 12 iulie, din nou, cu Nyaregyhaza sau cu FC Bihor (ora 11). La întoarcerea în ţară, formaţia lui Ionuţ Popa va disputa alte trei partide de verificare: pe 15 iulie, cu FCM Bacău, pe 17 iulie, cu Cetatea Suceava, şi pe 19 iulie, cu o formaţie din străinătate, în compania căreia va fi prezentat lotul cu care va fi abordat viitorul sezon. "Nu am stabilit încă adversarul. Ne‑am dori să invităm o echipă de peste hotare", a precizat preşedintele Sorin Boca pentru ziarul evenimentul .

În toate aceste meciuri, conducerea tehnică îi va urmări la lucru pe jucătorii nou‑veniţi: mijlocaşul portughez Nuno Viveiros, atacantul Cristi Bratu şi fundaşul dreapta Miroslav Radulovic. Astăzi şi mîine sînt aşteptaţi la Debrecen şi alţi jucători la probe, cu precădere din străinătate, variantele disponibile din ţară fiind puţine şi extrem de costisitoare.

Aseară era aşteptat să sosească pentru probe în cantonamentul ieşenilor brazilianul Vagner de Jesus Oliveira (24 de ani), care poate evolua atît mijlocaş ofensiv, cît şi atacant.

Politehnica n-are prea multe variante sa-si intareasca lotul

Desi mai sint doua saptamini pina la reluarea pregatirilor, putine sint noutatile la echipa ieseana de handbal masculin. Cautarile legate de intarirea lotului n-au dat foarte multe roade in ultima perioada si pina acum iesenii au bifat doar doua nume, portarul vasluian Vasiliu (21 ani) si centrul nemtean Barbulescu (20 ani), despre care antrenorul Costel Schender spune ca vor aduce un plus dupa plecarea portarului Turcu si a centrului Ciubotariu. In cautare de alti portari cita vreme au fost descoperiti total pe acest post in sezonul trecut conducatorii de la Politehnica au luat legatura si cu veteranul Bogdan Pralea de la care Schender a smuls promisiunea ca va reveni la Ia Iasi doar dupa ce evolueaza cu Bucovina Suceava in Challange Cup. Pina cind aceasta promisiune va fi onorata iesenii isi vor asigura postul prin aducerea lui Catalin Draghici (22 ani de la Neptun Constanta), liber de contract si interesat de un transfer la Politehnica. Daca in continuare nerezolvate sint contractele cu Damian (care asteapta rezultatele la titularizare pentru un post de profesor), Daninfeld (care este ocupat cu Bacalaureatul si are de ales din mai multe oferte) si Elisei (care se va opera curind la menisc), conducatorii nici nu prea mai au momentan alte solutii la indemina. "Pentru a spera la completarea lotului cu jucatori consacrati e nevoie de bani pentru transferuri si salarii consistente. Ori nu poti sa faci fata cu un buget de aproximativ 150 mii lei, cit am avut anul trecut. Ne vom orienta din nou catre jucatori tineri pe care sa-i crestem. Eu si pe Daninfeld l-am sfatuit sa ramina la Iasi, sa joace si sa creasca in valoare. Daca-i va sta mintea numai la bani va pati ca Dediu care s-a dus la Steaua, a stat doi ani mai mult pe banca iar acum s-a saturat si pleaca la Bacau unde are sanse sa joace mai mult.", a declarat antrenorul iesean pentru ziarul de iasi

vineri, 13 iunie 2008

Jandarmeria romana si abuzurile lor


Zilele trecute stateam si ma uitam pe Youtube la niste filmulete in care am remarcat cat de bine pregatiti fizic sunt jandarmi nostri. Nu pot sa inteleg cum pot sa loveasca cu o atata bestialitate intr-un supporter , care e si el om ca si acel jandarm , care este aparat de statul roman prin lege . Lipsa de profesionalism a unora se simte pe spatele altora. Aceste bestii ar trebui intai educate cum sa se comporte cu omul de rand , dar ce sa le ceri lor, cand ei abia daca au 12 clase.

Ma gandesc uneori oare cum se descurca cand trebuie sa poarte o discutie cu suporteri straini a altor echipe … stiu oare acestia vreo limba straina?

Cine a gandit aceste versuri: “Analfabeti cu patru clase/Platiti de stat/Pentru a ne rupe oase “, nu cred ca a lea spus de dragu de a le spune sau pentru a se afla si el in treaba.

Mai nou aceste bestii au inceput sa loveasca si artistii

Dupa ce se plictisesc sa loveasca in suporteri unii mai folosesc si armamentul din dotare

Majoritatea suporterilor sfarsesc la pamant ca niste adevarati infractori dupa ce sunt macelariti de aceste bestii.

SUNTEM SUPORTERI NU INFRACTORI!!!

joi, 5 iunie 2008

Poli Iasi in viziunea suporterilor moderni

Uneori stau si ma intreb cum unele personae din Iasi pot sa isi dea cu parerea despre echipa noastra locala cand ei nici nu stiu macar jumatate din lotul Politehnicii . Am inceput sa ma simt jenat cand aud cum vorbesc despre echipa noastra : cu un aer de superioritate fara ca macar sa constinetizeze ca acel club reprezinta echipa fanion al orasului in care ei locuiesc,dar na "unde nu-i cap e vai de picioare". Tot ce exista pentru ei sunt echipele din Bucuresti, ca doar nu e greu sa stai in fotoliu sa te uiti la meciurile echipelor respective,sa urmaresti evolutia lor, si dupa sa incepi sa le lauzi.

Oare cati din acesti " suporteri " au fost pe “Emil Alexandrescu”? Oare cati din ei au simtit macar o data pulsul peluzei? Stiu intrebari fara raspuns. Dar macar e bun ca stiu sa se dea cu parerea despre Poli , stiu sa ne critice pe noi ce suntem trup si suflet pentru culorile Alb Albastru.